Trabucul cubanez

Stiati cum se face cel mai bun tutun din  lume?

Tutunul cubanez este renumit in toata lumea ca fiind cel mai bun tutun. “Nicotiana tabacum” a fost cultivat in Cuba din epoca precolumbiana. Era venerat de indigenii Taino,  care il fumau prin tevi gaurite de lemn numite “cohibas”. Astazi, imaginea cultivatorului de tutun ,”veguere”, care isi ingrijeste plantatia constituie chintesenta imaginii caracteristice a Cubei.

In Cuba sunt cultivate doua tipuri de tutun. “Corajo”, care furnizeaza frunze subtiri ce invelesc trabucul, este cultivat sub panze fine de plasa de tantari ,numite tapados, pentru a fi protejat de soarele puternic si pentru a asigura Frunze catifelate si flexibile. ”Criollo”, folosit  pentru frunzele de umplutura, care este cultivat in bataia soarelui, da maximum de arome obtinute  din uleiurile care iau nastere ca reactie la caldura solara. In timpul perioadei de crestere, tutunul are nevoie de constanta expunere la soare si cat mai putine ploi. Cele mai bune luni sunt din octombie pana in ianuarie, dupa ce ploile au incetat. Semintele sunt plantate intr-un amestec de nisip si cenusa sub straturi de paie care sunt inlaturate imediat dupagerminare. Dupa aproximativ 45 zile , rasadurile sunt transplantate pe camp si dispuse pe mai multe randuri.

Plantele care se maturizeaza sunt manevrate cu multa grija – se stie ca vegueros chiar vorbesc cu frunzele lor pentru a le simti cresterea. Cand planta atinge o inaltime de 1.5m, mugurele central este rupt inainte de a inflori, pentru o stimula frunzele sa creasca.

Frunzele cresc cate doua, cu sase sau mai multe perechi in fiecare planta. Sunt recoltate din ianuarie pana in martie in sase etape, in functie de pozitia lor. Frunzele cele mai de jos sunt taiate primele, doua cate doua, cu o secera mica. Frunzele de deasupra sunt adunate la interval de o saptamana pe masura maturarii lor, pana cand este luata si coroana, frunza din varful plantei.

Frunzele recoltate sunt prinse impreuna si atarnate de prajini lungi sau “cajes”, aranjate pe randuri in soproane acoperite cu paie ( casas de tabaco sau secaderos); soproanele sunt aliniate de la est la vest pentru a fi expuse uniform la soare.

Aici sunt lasate aproximativ 60 zile, timp in care frunzele isi pierd cam 85 la suta din apa si capata culoarea rosu-auriu, clorofila verde transformandu-se in caroten maro.

Odata procesate, frunzele sunt date jos si puse in cutii de lemn, pentru a fi trimise la un deposit de sortare, unde sunt lasate sa fermenteze pana la trei luni. Acest proces reduce continutul de gudron si nicotina. 

Apoi,frunzele sunt sortate pe categorii si trimise la fabrica pentru a se inmuia si fermenta iarasi pentru 60 zile in vederea eliminarii amoniacului si altor impuritati. Dupa ce s-au uscat, frunzele sunt impachetate in scoarta de palmier, care le ajuta sa-si mentina umiditatea constanta. Dupa o imbatranire de pana la patru ani sunt gata sa fie rulate in cele mai bune trabucuri din lume.